Cuvânt înainte


     Cadru didactic la Universitatea din Craiova, specialist în filosofie și sociologie, Ion Munteanu este și un scriitor cu totul remarcabil, un poet de excepție și un prozator de o imaginație debordantă și de o disponibilitate fantastică, dar și un exeget, pertinent și subtil, al lui Lucian Blaga, prin lucrarea sa de referință: Mit și filosofie în cosmologia lui Lucian Blaga (Editura „Scrisul Românesc”, 2006), la origine teză de doctorat.
     Ca poet, Ion Munteanu s-a impus prin volumele: Fluvii în flăcări (1994), Cu dragoste, vă dau vești despre mine (2006) și La taină cu îngerul mut (2007), în care excelează în poeme de largă respirație, de un suflu amplu, în care se dovedește un temperament vulcanic și exploziv. Autorul știe prea bine că poezia este, înainte de toate, așa cum spunea Heidegger, „rostire esențială”. Adevărata poezie este, adăugăm noi, totodată, și limbaj încărcat de mituri și simboluri. Acest lucru se poate observa și din prezentul volum, cu titlu oximoronic: În această junglă prietenoasă, cu o viziune dantescă asupra existenței. Primul ciclu, intitulat Manifest împotriva logicii lui Aristotel conține o frumoasă poezie despre dragoste, în care notele de o accentuată senzualitate se împletesc cu cele de o mare puritate spirituală. Mică elegie despre maci, de exemplu, este o bijuterie lirică, realizată cu o maximă economie a limbajului, în stilul lui Lucian Blaga, în care planul real se interferează cu cel mitic. Este o poezie de o tulburătoare tonalitate elegiacă și de o incantație orfică: nu mai găsiserăm macii aprinși ,/ decât vreo trei / vara târzie își trecuse coasa prin ei // nu mai găsiserăm nici drumul de-l știam / pe coclauri / acum din pădure ne pândeau ochi de balauri // nici noi nu mai eram ce-am fost înainte / de-aceea îți plângeam în poală, cuminte // de-aceea îți plângeam în poală, cuminte.
     Poetul încearcă să refacă mitul Androginului, al celor două jumătăți predestinate la o eternă căutare. Trimiterile la filosofia antică sunt, oricând, bine venite în poezie.
     Cel de-al doilea ciclu intitulat: Ca un ciorchine numai bun de stors (și alte poeme) se remarcă în special printr-o poezie cu aspect de psalmi, în care invocația Divinului este frecventă. Unele dintre aceste poeme sunt veritabile arte poetice, axate pe dimensiunea ludicului: joaca Domnului de-a (re)creația (mit cosmogonic), joaca de-a fi când n-oi mai fi sau joaca de-a se naște poemul, dar și emoționante transfigurări autobiografice, dintre care se detașează joaca întâmplării de-a mă naște (mit subiectiv), o poezie de-a dreptul antologică: tata venise murdar de la arie / secerase pâinea casei noastre pentru două veri / îi dejugase în grajd pe boul matei / și pe boul macarie – / neprețuitele lui două averi // sora mea era mare, avea deja trei ani, / din tindă arunca grăunțe la curcani // mama n-a mai apucat să-i pună tatei masa. / o chemasem în camera de la drum, lângă hainele bune, / fiindcă hotărâsem să vin și eu pe lume, / dar plângeam: mi se părea prea luminoasă casa // iar de la geam, printre busuioc și mușcate, / curioase, parcă, mă priveau niște surate: / veniseră să-mi cânte privighetorile toate // iar mama nu a avut nici o vină / când m-a înfășurat în lumină // tata în brațe m-a luat, aproape de Dumnezeu să mă țină, / barba lui nerasă era cea mai frumoasă grădină // barba lui nerasă era cea mai frumoasă grădină.
     Alături de care mai putem menționa: copil pe Valea Amaradiei (tablou în cărbune), noapte la Ciutura ș.a.
     Ion Munteanu este un poet de vocație.

Ovidiu Ghidirmic