Câteva poezii...
dialog cu primii înțelepți invoc amintirea să ia seama la mine dar, vai, amintirea nu este un tablou care să mă prindă în ramă și să mă ofere ca pe un cadou (iată viața mea, țineți-o bine) amintirea nu-mi este mamă cântecul acesta nu are nici început nici sfârșit, este un cântec mut, este un cântec doar îngânat, gângăvit, iar eu sunt numai o încercare de a mă face trăit de a mă face văzut-nevăzut dau gură la lupi pe bătătura stânii strig apoi la păstorii de la începutul lumii: bias, pittacos, solon, chilon, kleobulos, periandros anacharsis, dragii mei înțelepți, scumpi învățați, dragii mei greci, hai, înviați! luați-vă lumea-n cap și umblați! dar ei se îngroapă tot mai mult, tot mai mult sub apăsarea propriului discurs, sub tumult, și se lasă tăiați în franjuri de lama cuvântului lor greu, de demult de lama cuvântului lor greu, de demult (ne strângem cu toții sub cer ca sub scut) ne strângem cu toții sub cer ca sub scut |
la taină cu îngerul mut ce va fi când va fi? într-o zi numele meu precum rugul se va stinge-n pustii hainele mi le vor purta niște biete stafii iar pe suflet va-nflori praful, prin librării iubire să fi fost iubirea noastră de aci sau iubire abia de-acum încolo va fi? (doar un înger căzut poate ști, doar un înger va mai putea povesti) mamele tristele nu vor mai aduce pe lume copii (unii scot și acum din linguri dulci simfonii) toamna va produce aceleași inutile mașinării din tot felul de nimicuri ruginite și gri care m-ar putea din nou plictisi ce va fi când va fi? cum va fi când voi urca în tării? doar un înger căzut poate ști. doar un înger căzut, dacă-ar vrea, ar putea povesti. |
|
cântecul ultimei nopți de toamnă miresme târzii forțează lucarna busuiocul și cimbrul au invadat bătătura din ce mansardă va coborî iarna? din ce butoi cu vin ne-om parfuma gura? hai, vino, iubito cât mai e gaz în lampă cât timp vinul e dulce și cartea de poeme nu-i roasă eu sunt din sat cel mai dat în stambă tu ești dintre toate cea mai frumoasă și-or veni pețitorii, și-or veni lăutarii vinul va curge pe noi direct din tavane eu voi dansa precum călușarii vor plânge viori și acordeoane și vino cât timp mai lungesc sărbătoarea de taină a mirelui (trupului meu) din mansarda mea va începe ninsoarea de mâine aici va fi iarnă mereu din mansarda mea va începe ninsoarea de mâine aici va fi iarnă mereu |
lecția de filosofie mi-a spus înțeleptul acela nebun zenon din eleea, zenon și nu mai știu cum - să-și fi pierdut porecla pe drum? - că oricâte eforturi aș face și oricâte ofrande aș da zeului ce domnește aici, doar în țara ta, oricâte mătănii aș bate la ceas de zi sau de noapte oricâte ți-aș spune pe sunet de flaut oricât aș vrea să te caut nu voi ajunge, vai, niciodată la tine tot rătăcind prin ruine căci drumul pe care apuc, ca la start, va trebui mereu să-l împart, va trebui mereu să-l divid ca pe un spațiu arid. ca pe un spațiu arid. înțeleptul acela nebun, (zenon din eleea, vreau să spun) mi-a spus că înspre tine nu e drum. mi-a spus că înspre tine nu e drum. |